Analiștii BCR au redus din nou prognoza de creștere economică a României pentru 2015

Analiștii BCR au redus din nou prognoza de creștere economică a României pentru 2015
Publicat: 10/11/2014, 13:38

Aceasta este cea de a doua revizuire a creșterii PIB în tot atâtea luni. În octombrie, BCR a redus prognoza pentru creșterea economică de anul viitor de la 3,3%, estimând că deteriorarea situației economice a principalilor parteneri comerciali va avea un impact negativ pe piața locală.

Prognoza pentru avansul economic de anul acesta a rămas neschimbată la 1,8%.

„Comisia Europeană este mai optimistă în ceea ce privește creșterea economică din România, dar noi anticipăm că avansul va fi limitat din cauza înăspririi regimului de taxare”, se arată în raportul BCR.

CE estimează o creștere a PIB de 2% în acest an și de 2,4% anul viitor, potrivit raportului de toamnă publicat la începutul lunii. Proiecțiile au fost reduse de la 2,8%, respectiv 2,6% anterior.

Analiștii BCR apreciază că deficitul bugetar se va adânci la 2,5% din PIB anul viitor, față de un nivel de 2,2% din PIB estimat anul acesta.

„Credem că guvernul va negocia (cu autoritățile europene – n.r.) creșterea țintei de deficit bugetar, pentru a permite cheltuieli mai mari cu investițiile publice și menținerea CAS la nivelul curent”, potrivit raportului.

CE estimează, în raportul privind prognoza economică de toamnă, că Guvernul va fi nevoit să crească taxe sau să taie cheltuieli pentru a compensa scăderile de venituri prognozate în 2015 din reducerea CAS, a taxei pe stâlp și a accizelor, în caz contrar urmând ca deficitul bugetar să urce la 2,8% din PIB, cu 10 miliarde lei peste țintă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
14 copii din Buzău au rămas orfani de tată, după un accident cumplit. Cum s-a...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Ungaria a abandonat. Dezastru istoric pentru Viktor Orban. Maghiarii au înlemnit
Prognoza meteo actualizată. Canicula se extinde în mai multe județe. Harta cu zonele fierbinți
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Cum au murit bogații lumii pe iahtul nauragiat în apele Siciliei
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Pauza de 5 secunde ar putea ajuta cuplurile să treacă peste certuri